Cititorii mei sunt mai inteligenţi decât!

Cu aceasta, urmând trendurile globale, comentariile sunt la liber. Ca să fie bine.

Urez tuturor şi colegilor blogări un An Nou Fericit şi La Mulţi Fani!

După ani buni mi-am cumpărat din nou bocanci. Iernile în Paris sau Bruxelles nu erau aşa dure astfel încât nu aveam nevoie. Nu era nici criză, asta aşa e. Aştept acum zăpada. Ce ziceţi, va ninge de Revelion sau nu? Exit Pollurile dau invingătoare ploaia. Va decide diaspora?

Intercontinental

Ioan T. Morar punea într-o vreme la finalul fiecărui post o întrebare, cererea părerea cititorilor şi crea trafic. "Ce părere aveţi despre cum am scris" ori "care-i părerea voastră despre evenimentele pe care tocmai le-am comentat" etc Mă gandesc serios să fac şi eu acelaşi lucru.

Până atunci, mă achit de o promisiune şi pun pozele din 2003 cu Kabul pe cities în caz că are cineva chef să dea zoom pe cele deja parcurse în celebrul articol.

Aşadar, ce părere aveţi, ar fi o idee bună ca fiecare postare să se încheie cu o întrebare?

După decât 20 de ani

Brucan a zis că ar fi destul dar se pare că nu e aşa. În opinia multora trăim într-o dictatură, una nouă sau aproximativ tot aia, şi ni se aminteşte permanent, la orice oră din zi şi mai ales noapte, ignorând falsitatea standardului dublu, că această dictatură este chiar reală. Lumea se sperie: oare chiar e dictatură? În cafea se ghiceşte destinul şi semnele de dictatură. Într-un fel, toată libertatea de expresie este folosită pentru a ne alerta că trăim într-o dictatură. Indiciu. Dacă poţi zbiera in gura mare a presei că te simţi într-o dictatură sunt mari şanse să nu ai parte de una.

Niculae Neacşu era deja bătrân în 1989 dar tot nu s-a răbdat să povestească una reală mai jos

Batistul pe ţambal

Bucşu a scris cum Nobelul pentru literatură dat Hertei Müller îndepărtează cu ani buni eventuala primire si chiar considerarea la Nobel a vreunui scriitor român. Explicaţia fiind una pertinentă. Herta Müller ştie oricum vorbi româneşte dar mai ales sursa principală a scrierii sale vine din experienţa trăită în ţara România.

La primirea premiului, dumneaei a vorbit iară despre asta, o combinat tandreţea familială săsească cu răutatea gratuită a comunismului românesc totul facând un cerc foarte frumos dar, după spusele ei "drăcesc", în jurul cuvintelor. În cazul de faţă a vorbit despre banala batistă ascunsă în buzunar dar găsită în tot felul de alte situaţii şi descoperă la un moment dat simplitatea, aşadar claritatea, cuvântului românesc care indică sursa ei: batistul.
Andrei Pleşu povestea o data cum a fost atunci când s-a îndrăgostit prima oară: s-a dus la dicţionar să caute cuvântul iubire sau cam aşa ceva :) Oamenii au o relaţie cu cuvintele, le simt mai aproape.

Ausländer

În 2004 am votat la München. Ţin minte cum m-am întors spre Ulm şi până seara veneau ştirile că Năstase conduce în sondaje. Aşa că m-am dus la culcare atunci un pic pe altă lume, încercând să îmi închipui cum vor fi următorii 5 ani şi ce voi face eu. De parcă urma să vie Iliescu să taie netul. Ţin minte cum mă sună dimineaţă un coleg şi-mi spune că sunt la egalitate acum şi că va conta diaspora din momentul ăsta. Adică noi, adică ei? Ţin minte însă cum m-am dus la muncă şi încercam să mă obişnuiesc în continuare cu Năstase. Treceam pe culoare, îmi vedeam de treabă luni, numai ca să îmi ţin imaginaţia sub control. Aproape mă obişnuisem cu idea şi tocmai ce citesc un breaking news pe evz.ro cum că Băsescu e preşedinte. Nu credeam. Mai ţineţi minte cum arăta un Breaking news pe vremea aia? Era doar un link mai îngroşat pe alt fond, html-ul la maxim. Aiurea, nu-mi prea venea să cred. Până la urmă Năstase ce are?! Cum adică să conteze diaspora. Păi, mi se explică, aici s-a votat Băse. Dar de unde l-ar ştii ei pe Băse?

Cumva l-au aflat şi omul mării nu a uitat în declaraţii niciodată, fie în Spania, fie în SUA, fie în Basarabia - mostră - fie în Paris unde i-am urmărit de asemenea mesajul, cum să gâdile orgoliul, să aducă încurajare şi să incite mândria (pentru francezi românii sunt nişte slavi hoţi de găini, celălalt capăt de lume faţă de apropierea lingvistică şi admiraţia culturală pe care o simte aproape orice român pentru Franţa).

În replică, Gioni a făcut măcar două vizite la Moscova. Probabil pentru a câştiga de partea lui electoratul din Belarus. Well, felicitări, a reuşit. Nu credeam că există.

(M-am căutat de poze cu Consulatul României din München dar nu am găsit. E o clădire mişto. Acolo mi-am eliberat prin procură un paşaport şi observ că Tunelul de sub strada din faţă e şi el gata :)

Lisboa, vis frumos

Portocalia este la celalalt capăt al Europei faţă de România. La margine de Imperiu, portughezii - la randul lor un imperiu odata - o ard acum în linişte, de invidiat. De acolo vine şi numele tratatului care a intrat in vigoare acum, pe 1 DEC în toată Europa.

Eram în Lisboa când ultima ţară tocmai ce-l ratificase şi ea aşa că, in virtutea reprezentării proporţionale, acesta va da dreptul turcilor să stabilească politica internă a Olandei iar românilor şi bulgarilor pe cea a Franţei. Irlandezilor încă nu îmi dau seama ce li s-ar putea întâmpla şi nu le-au făcut deja englejii dar, să nu dezarmăm, important este să existe panică.

Lisboa e un vis fromos, dar mult mai fain şi mai ieftin este Porto. Ambele sunt construite la guri de vărsare în Atlantic. Poze pe http://cities.nouauzina.ro/flash/ cu Porto mai mic, mai haotic, mai vechi. Amble cu tramvaile umblătoare în pantă.